Florentino Perez vrea să reconstruiască din temelie Real-ul și să transforme echipa într-una cu adevărat galactică. Mourinho se află, mai mult ca sigur, la ultimul sezon pe Santiago Bernabeu și, odată cu plecarea lui, se va încheia o eră. Șeful grupării blanco este dispus să efectueze o campanie de transferuri similară cu cele de la începutul anilor 2000, astfel că va cheltui pentru mutări, în vară, peste 150 de milioane de euro.
Pe lângă interesul pentru Gareth Bale, pentru achiziționarea căruia madrilenii sunt dispuși să achite 45 de milioane de euro, Perez vrea neapărat să îl înregimenteze și pe Edison Cavani, care ar urma să ajungă în Capitala Spaniei pe locul lăsat vacant de Higuain (dorit în Premier League).
Potrivit Calcionews24.com, oficialii lui Real au de gând să îi facă lui Napoli o ofertă de nerefuzat – 56 de milioane de euro – care l-ar transforma pe uruguayan într-unul dintre primii cei mai scumpi 5 jucători din istorie. Interesul albilor pentru vârful care evoluează în Serie A nu este nou, dar suma este, de această dată, mult mai motivantă, astfel că oficialii napoletani nu vor avea cum să o refuze.
„Real nu renunță la ideea de a-l achiziționa pe Cavani. „Bombardierul” lui Napoli s-a transformat într-o țintă principală pentru Perez, care vrea să achite o notă de plată cu multe zero-uri: 56 de milioane de euro„, notează sursa citată.
Potrivit presei spaniole, în vară mai mulți jucători vor părăsi gruparea de pe Bernabeu. Plecarea lui Coentrao e aproape sigură, la fel și cea a lui Higuain sau Kaka, dar nici Pepe, Carvalho, Albiol, Di Maria sau Arbeloa nu au șanse mari să îmbrace tricoul Realului și în sezonul viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER